Cine joacă horele

La Bălți toată lumea s-a încins în horă.  La 7 iunie 2014 a avut loc Festivalul de dans popular pentru copii și tineret ”Cine joacă horele” în memoriam Ion Negară și Ion Ungureanu, ediția a IX-a. Ion Negară și Ion Ungureanu au fost mari dansatori, coregrafi ai Ansamblului de muzică și dans popular ”Vîntuleț” din orașul Bălți. Participanții la Festival au fost cei mai frumoși și talentați copii. Astfel, publicul spectator a fost încântat de către:

  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Moştenitorii” din or.  Rîşcani, coregraf Elena Creţu;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Ghiocel” din s. Corlăteni, r-ul Telenești, coregraf Claudia Valah;
  • Ansamblul de muzică și dans popuar ,,Rotunda” din or. Teleneşti,coregraf Valeriu Diacenco;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Sambrieş” din  or.Biruinţa, coregraf  Ion Sambriş;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Hecenii” din s. Heciul Vechi, r-ul Sîngerei, coregraf Adrian Chiriac;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Haiducii” din or.Orhei, coregraf Oleg Morozan;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Codruleţ” din or. Orhei, coregraf Maiestru în Arte Tudor Soltan;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Moldoviţa” din or.Chişinău, coregraf  Pavel Popa,  Maiestru în Arte;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Lia”  din s.Abaclia,  r-l Basarabeasca, coregraf Svetlana Molişteanu;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Iţele” din or. Cimișlia, conducător  Ştefan Golovatîi;
  • Ansamblul de muzică și dans popular ,,Mărunţica’’din s. Selemet, r-l Cimişlia, coregraf Iurie Cătană.

    Gazdele Festivalului ”Cine joacă horele” au fost Ansamblul ”Vîntuleț”, coregraf Ion Cerimpei, ”Miorița”, coregraf Victor Moraru și ”Flori de tei”, coregraf Ion Neagu, colective care au bucurat spectatorii cu dansuri frumoase de la baștină. Surpriza evenimentului a fost Ansamblul de muzică și dans popular ”Arcanul” din Suceava, România. Cei care s-au îngrijit ca Festivalul ”Cine joacă horele” să aibă o haină frumoasă și colorată au fost organizatorii Primăria municipiului Bălți și Secția Cultură Bălți. Drept răsplată pentru artistism, talent, originalitate și muncă asiduă depusă, toate ansamblurile de muzică și dans popular participante la acest frumos eveniment au fost decernate cu diplome de participare, trofee ale Festivalului ”Cine joacă horele”, precum și premii bănești. Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial felicită cordial toți coregrafii și colectivele lor pentru participarea fructuoasă! Urăm succes în creație!



 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *