Despre noi

Notă istorică

În calitate de instituţie cultural-educativă de stat Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial are istoria sa, care nu încape într-un simplu raport. Din Arhiva centrală de Stat a Republicii Moldova: în baza ordinului Ministerului Muncii nr. 45215 din 10 august 1934 aflăm că la Chişinău îşi începe activitatea Centrul Cultural, primul director fiind dl. Octav Sofian. (Nr. 820, cb. nr. 49, Br. nr. 4080).

Ulterior, prin ordinul nr. 82377 din 21 noiembrie 1934 Ministerul Muncii va specifica şi orientarea activităţii acestei instituţii culturale şi anume „Pentru ridicarea morală şi sufletească a populaţiei, organizând conferinţe, sărbători, spectacole, cursuri, teatre, filme etc. în colaborare cu societăţile culturale, căminele instituţiilor de învăţământ şi muncitoreşti”. În acest context la 19 februarie 1935 inspectorul central pentru cultură S. Antodiade avea să remarce necesitatea stringentă aculturalizării la noi, cităm: „La Chişinău, unde se deţine un procent remarcabil de analfabeţi şi unde — comparativ cu alte localităţi — scăderea activităţii industriale şi comerciale din ultimii ani a dat o lovitură mai grea populaţiei ei — situaţia reclamă o şi mai intensă atenţiune”.

Să menţionăm că Ministerul Instrucţiunii în colaborare cu Ministerul Muncii (un minister al culturii pe atunci lipsea) au mai deschis în acea perioadă Centre Culturale de importanţă regională la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, iar ulterior — şi centre culturale judeţene devenite cu timpul Case de Creaţie Populară, ale căror prototip este actualul Centru Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.

Este important să cunoaştem că prin Decizia Ministerului Instrucţiunii nr. 3387 din 22 februarie 1937, Casa Şcoalelor şi Culturii Poporului a înfiinţat 7 regiuni de mai intensă propagandă culturală. Din regiunea a doua făceau parte judeţele Hotin, Bălţi, Iaşi, Lăpuşna, Orhei, Tighina, Soroca, iar din cea de-a treia — judeţele Cahul, Covurlui, Cetatea Albă şi Ismail. Prin aceeaşi Decizie este reglamentată funcţionarea viitoarelor centre culturale la sate şi a şefilor de propagandă culturală. Se avea în vedere „nevoia atât de mult simţită a ridicării nivelului cultural al masei poporului şi în special al celei de la sate”, a întăririi sufleteşti a masei poporului românesc din regiunile cu populaţiune etnoglotă”, şi că „o asemenea acţiune de luminare a satelor poate fi făcută în primul rând prin şcoală şi învăţătorime” (nr. 1477, ap.1, n.p.89, p. 1-3).

Forma principală de activitate a acestor centre culturale o constituia şezătoarea festivă ţinută de două ori pe lună, duminica sau la marele sărbători naţionale, după un program stabilit, care includea muzică vocală sau instrumentală, recitări de poezii şi lectură din autorii români,
dansuri naţionale, reprezentaţii de teatru şcolar şi sătesc şi, neapărat o conferinţă cu subiect relativ la nevoile culturale, sociale şi profesionale ale populaţiei din regiunea respectivă. Acolo unde mijloacele locale vor permite conferinţa va fi însoţită de proiecţiuni sau de reprezentaţiuni
cinematografice. De asemenea respectiva decizie anunţa înfiinţarea bibliotecilor în localităţile rurale.

Prin articolul XI, ca un îndemn şi ca o răsplată a muncii organizatorilor, se acorda pentru fiecare şezătoare ţinută de centrele culturale suma de 500 lei (300 – conferenţiarului, 100 – pentru cheltuiel materiale, 100 – conducătorului centrului cultural).

Să specificăm că în consecinţă aceste instituţii s-au transformat în Centre de creaţie şi agrement ale copiilor, activând în subordinea inspectoratelor şcolare. Cele două tipuri de instituţii au colaborat la toate etapele de activitate.

În anul 1940 după formarea RSS Moldoveneşti a fost organizată Casa Centrală de Creaţie Populară în cadrul Direcţiei Artelor pe lângă Sovietul Comisarilor norodnici (ACS a RM, f. 2937, ap. 1, d. 22, p. 21), în iulie 1945 respectiva instituţie trece în subordinea Comitetului pentru instituţiile de culturalizare. În noiembrie 1947, în urma lichidării Caselor de Creaţie Populară judeţene instituţia este numită Casa Republicană a Creaţiei Populare şi din mai 1953 este în subordinea Ministerului Culturii al RSSM din momentul înfiinţării acestuia. Ulterior Casa Republicană a Creaţiei Populare se diviză în două instituţii: Centrul republican ştiinţific-metodic de creaţie populară şi activitate culturală şi Cabinetul metodic republican. Din 1990 în Republica Moldova funcţionează o singură instituţie de profil — Centrul Naţional de Creaţie Populară, din 2011 redenumit Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, prin care se asigură îndrumarea metodologică de specialitate a tuturor formaţiilor artistice de amatori, interpreţilor şi creatorilor populari de la sate şi oraşe. Dintre atribuţiile principale ale Centrului la etapa actuală remarcăm:

  • îndrumarea unitară de specialitate a formaţiilor artistice, cercurilor, studiourilor, creatorilor şi interpreţilor indiferent de apartenenţa lor departamentală, privind politica repertorială, procesele instructiv-educaţionale şi de creaţie, nivelul artistic interpretativ, activitatea de spectacole şi concerte;
  • stimularea şi dezvoltarea creaţiei populare artistice, descoperirea, ocrotirea, promovarea şi afirmarea talentelor autentice, de valorificare în contemporaneitate a tradiţiilor culturii populare în scopul îmbogăţirii şi diversificării continue a programelor şi vieţii culturalartistice din localităţile republicii;
  • colaborarea cu factorii interesaţi in vederea selectării, formării şi perfecţionării instructorilor, conducătorilor artistici ai colectivelor populare (model), interpreţilor şi creatorilor din mişcarea artistică de amatori in vederea creşterii măiestriei lor şi a imbunătăţirii continue a conţinutului şi calităţii programelor artistice.

 

Conştienţi de importanţa delimitărilor de rigoare pentru evitarea diletantismului şi pentru menţinerea identităţii cultural-artistice in continuare, eliberaţi de o concepţie estetizantă şi de falsele raportări cu ton vindicativ despre „luminarea in mase” cu regretabilul impact produs de modele hibridizate şi kitchi, insistandu-se asupra unei cunoaşteri pe cat posibil obiective a fenomenului in cauză.

Prin modalutatea specifică de abordare a problematicii creaţiei populare, ce constă in caracaterul aplicativ al investigaţiilor şi acordarea asistenţei metodice in acţiunile de importanţă naţională şi internaţională, instituţia noastră contractează specialişti de inaltă calificare, in corespundere cu organigrama profilată.