
REGULAMENTUL Festivalului-concurs naţional al formaţiilor de fluieraşi „Nistrule cu apă lină”, ediţia a XI-a, 2022
Festivalul-concurs naţional al formaţiilor de fluieraşi „Nistrule cu apă lină” este organizat la 10 iulie 2022, în s. Corjova, raionul Criuleni, de către Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Secţia raională Cultură şi Turism Criuleni, Primăria s. Corjova, cu susţinerea Ministerul Culturii din R.Moldova,
I. Obiective:
- valorificarea folclorului muzical instrumental;
- descoperirea şi readucerea în circuitul cultural a creaţiilor muzicale inedite;
- perfecţionarea măiestriei interpretative a formaţiilor de fluieraşi.
II. Condiţii de participare:
La Festivalul-concurs naţional „Nistrule cu apă lină” participă colective artistice formate din interpreți la fluier de diferite vîrste.
Formaţiile concurente vor interpreta cinci melodii folclorice diverse ca ritmică (nu se va interpreta doină sau cîntec doinit).
La alegerea repertoriului, se va ţine cont de fondul folcloric moldovenesc, specific fluierului.
Participanţii îşi vor asigura acompaniamentul muzical pe viu, cu instrumente tradiţionale şi vor evolua în costum popular (inclusiv acompaniamentul). Nu este admisă folosirea acompaniamentului imprimat sau a instrumentelor electronice.
III. Organizare şi desfăşurare:
Ofertele de participare la festivalul-concurs se vor depune la Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, mun. Chişinău, str. Mihai Emineacu,50 ( dl Oleg Volontir), pînă la 1iulie 2022 şi va include:
- fișa completată ;
- poza color a formaţiei în costum popular, inclusiv gr. de acompaniament;
- imprimarea video a doua melodii din programul de concurs
Specialiştii CNCPPCI vor selecta formaţii pentru etapa finală a Festivalului concurs.
Participanţii selectaţi vor sosi la Corjova, r-nul Criuleni (Casa de Cultură), pe data de10 iulie 2022, până la ora 10.00 (traseul Chişinău-Vadul lui Vodă-Corjova). În program:
11.00 – Parada portului popular;
12.00 –Deschiderea Festivalului;
12.30 – Evoluarea concurenților conform tragerii la sorți;
16.00 – Spectacolul de gală și înmânarea premiilor.
Organizatorii asigură prânzul pentru toţi participanţii la festival.
IV. Criterii de apreciere:
- autenticitatea şi valoarea repertoriului muzical;
- măiestria interpretativă;
- aspectul estetic și ţinuta artistică.
I. PREMII:
Premiul Mare – 4000 lei
Premiul I – 3000 lei
Premiul II (2 premii x 2000 lei) – 4000 lei
Premiul III (3 premii x 1500 lei) – 4500 lei
Premii speciale (4 premii x 1000 lei) – 4000 lei
Sumele premiilor pot fi modificate la decizia juriului, păstrând valoarea generală intactă. Premiile sunt impozitate conform legislaţiei în vigoare. Decizia juriului este incontestabilă.
A elaborat: Oleg Volontir, director artistic CNCPPCI
Relaţii la tel. 0(22)22-55-20… 079800333…069145748
Email oleg.volontir@yahoo.com