Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial

CNCPPCI sărbătorește 90 de ani de activitate în slujba culturii tradiționale

CNCPPCI sărbătorește 90 de ani de activitate în slujba culturii tradiționale
La împlinirea celor 90 de ani de la înfiinţare – moment deosebit în istoria culturală a Republicii Moldova, – Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial a organizat o sărbătoare a tradițiilor și valorilor culturale păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului în ţara noastră.
Evenimentul aniversar, organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, s-a desfăşurat pe data de 9 noiembrie, în incinta Palatulului Republicii, un loc simbolic, plin de istorie și tradiție, care a adunat oficialități, personalități notorii şi specialişti din domeniul culturii din țară, invitaţi de seamă din România, Turcia şi Italia, printre care manageri ai instituțiilor de cultură şi membri şi ai Uniunii Mondiale de Folclor.
Manifestarea a fost un prilej de celebrare a realizărilor din aceste decenii și de reafirmare a angajamentului CNCPPCI față de cultura tradițională.
La ceremonie a fost prezent ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, care a adresat un mesaj emoționant despre importanța protejării și promovării patrimoniului cultural imaterial, subliniind contribuția semnificativă a CNCPPCI la dezvoltarea culturală a țării.
Directoarea generală CNCPPCI, Silvia Zagoreanu, a subliniat că aniversarea nu este doar un moment de celebrare a trecutului, ci și un început pentru noi provocări. În cei 90 de ani, CNCPPCI a fost un far al culturii tradiționale și rămâne a fi un liant între trecut și viitor, între comunități și generații.
Dorel Cosma, președintele Uniunii Mondiale de Folclor, a transmis un mesaj de înaltă apreciere pentru activitatea CNCPPCI, subliniind rolul instituției în promovarea valorilor culturale și în consolidarea unui parteneriat cultural internațional.
Pe parcursul zilei, participanții s-au bucurat de un program artistic de excepție, inaugurat în sunet de bucium de Victor Botnaru şi Leonid Nenescu. Pe scenă, spre încântarea publicului, au evoluat formaţiile corale, ansamblurile folclorice şi cele de muzică şi dans popular: „Taraf de Chişinău”, condus de Marin Bunea, Maestru în Artă; Corul „Balada” din s. Măgdăcești, r. Criuleni, dirijor Diana Maxim; Corul „Doina Codrului”, s. Lozova, r. Strășeni, dirijor Ruslan Bardier; Ansamblul folcloric „Pe-un picior de plai”, s. Pașcani, r. Hîncești, cond. art. Ecaterina Ursu; Ansamblul folcloric de bărbați „Buciumul”, or. Drochia, cond. art. Alexei Pînzari; Ansamblul de muzică și dans popular „Izvorașul”, or. Cahul, coregraf Ion Arabadji, dirijor Alexandru Pasat; Ansamblul de dans popular „Hora de la Prut”, mun. Ungheni, coregraf Tudor Babin Orchestra „Struguraș”, mun. Ungheni, dirijor Dumitru Plaschevici; Ansamblul de dans popular „Hora Mare”, or. Cricova, coregraf Denis Gînga; Fanfara „Vasile Amarfii”, or. Nisporeni, dirijor Vasile Țopa.
În cadrul evenimentului, CNCPPCI a oferit diplome și trofee partenerilor și colaboratorilor săi din domeniul cultural și mass-media, care au sprijinit activitatea instituției pe parcursul anilor. Ministerul Culturii, la rândul său, a oferit angajaților Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial diplome de merit pentru devotament şi dăruire.
Centrul, înființat în 1934 sub denumirea de „Centrul Cultural” avându-l pe Octav Sofian ca prim director, a jucat un rol esențial în dezvoltarea și protejarea patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova. De la înființare și până în prezent, instituția a fost un stâlp de sprijin pentru păstrarea tradițiilor populare, muzicii, dansurilor și meșteșugurilor, iar în cei 90 de ani de activitate, CNCPPCI a reușit să transforme patrimoniul cultural al Moldovei într-un simbol viu al identității naționale.
Într-o eră a globalizării, CNCPPCI ne reamintește că tradițiile și valorile noastre autentice sunt esențiale pentru construirea unui viitor care să păstreze legătura cu rădăcinile noastre.
Sărbătorind trecutul şi trăind prezentul, construim viitorul!
https://www.facebook.com/share/p/1Bj5gYPWSm/ 
https://www.facebook.com/share/p/1ThXsa9Jjn/ 

465861716_2504482626413354_102926609608224533_n.jpg
465985312_2504481506413466_6704322143674749908_n.jpg
FOTO003.jpg
465746097_2504478849747065_1190427774701879745_n.jpg
465548668_2504484176413199_4281536003387784865_n.jpg
465731581_2504482496413367_2743878501250354612_n.jpg
465974416_2504481796413437_9029327299614277434_n.jpg