Festivalul-concurs al obiceiurilor și tradițiilor de vară „Hora Sânzienelor”
Festivalul-concurs al obiceiurilor și tradițiilor de vară „Hora Sânzienelor” şi-a desemnat câştigătorii.
Pe data de 7 iulie 2024, în parcul din Piața Renașterii din orașul Telenești s-a desfăşurat ediţia aniversară a Festivalulului-concurs folcloric „Hora Sânzienelor”, organizat de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în parteneriat cu Secția Cultură, Tineret și Sport şi Consiliul raional Telenești.
Incluzând două secţiuni – folclor şi bucătărie tradițională – evenimentul are ca obiectiv: revitalizarea obiceiurilor și ritualurilor populare; familiarizarea tinerei generații cu folclorul și tradițiile strămoșești; valorificarea portului popular și promovarea gastronomiei naționale.
12 formații folclorice din raioanele Telenești, Ungheni, Glodeni și un ansamblu din Piatra Neamț, România, au prezentat cântece şi dansuri folclorice culese de la baștină; obiceiuri și tradiții de vară (obiceiuri păstorești, curățatul fântânii, claca, alungatul Rusaliilor, secerișul grâului etc.) practicate în perioada dintre Sfântul Gheorghe şi Sfânta Marie.
Comisia de jurizare constituită din: Grigorii Oxente, director adjunct CNCPPCI; Marin Bunea, specialist muzicolog CNCPPCI, Artist Emerit; Denis Gînga, șef Direcție Cultură tradițională CNCPPCI, a evaluat prestaţia (măiestria artistică, autenticitatea repertoriului şi ţinuta scenică) colectivelor participante şi a decis să acorde:
Premiul Mare – Formației folclorice „Floricică de la munte”, Piatra Neamț, România, cond. art. Dedilia Popovici;
Premiul I – Formației folclorice „Datina” din s. Petrești, r. Ungheni, cond. art. Natalia Ghermanschi;
Premiul II – Formației folclorice „Frunza nucului” din s. Inești, r. Telenești, cond. art. Zinaida Dică;
Premiul III – Formației folclorice „Vatra” din s. Verejeni, r. Telenești, cond. art. Iulia Cazacu.
Cu menţiuni s-au ales formațile folclorice:
„Moștenitorii” (s. Suhuluceni, r. Telenești), cond. art. Anatolie Curchi;
„Țărăncuța” (s. Scorțeni, r. Telenești), cond. art. Nicolae Lașco;
„Cimpoieș” (com. Brânzeni, r. Telenești), cond. art. Iacob Banari;
„Liliacul” (s. Căzănești, r. Telenești), cond. art. Iulia Clementovschi;
„Dumbrava” (s. Budăi, r. Telenești), cond. art. Raisa Matiaș;
„Vocea codrului” (s. Leușeni, r. Telenești), cond. art. Veronica Catrînescu;
„Cucoara” (s. Ciulucani, r. Telenești), cond. art. Vitalie Boghiu;
„Movileanca” (com. Cuhnești, r. Glodeni), cond. art. Vadim Umaniuc.
În cadrul festivalului a avut loc şi un târg al meșterilor populari cu genericul „Păstrăm tradiția neamului nostru”. Publicul spectator a avut posibilitatea nu numai să admire lucrările creatorilor populari de diverse genuri, dar şi să achiziţioneze obiecte utilitare şi decorative.






