Hramul localității Vărvăreuca, raionul Florești
La 19 septembrie 2025, în comuna Vărvăreuca, raionul Florești, cu prilejul Hramului localității, s-a desfășurat Hora Satului, îmbogățită de un concert festiv cu artiști de renume național: Nicolae Cibotaru, Nătălița Munteanu, Orchestra „Andrieș” din Hîncești și Ansamblul de dansuri populari „Hora Mare” din Cricova. Evenimentul, organizat în cadrul Programului Național „Acces la cultură”, inițiat de Ministerul Culturii și susținut de Guvern, a reunit peste o mie de participanți – locuitori ai satului și oaspeți din localitățile învecinate – care s-au bucurat de cântec, dans și de emoția tradițiilor readuse în prim-plan.
CNCPPCI adresează felicitări Primăriei Vărvăreuca și tuturor celor care se implică activ în viața culturală a comunității. Astfel de manifestări confirmă că tradițiile și arta autentică rămân un liant puternic între generații.












