Centrul Național de Cultură Tradițională

12 iulie 2026

La 12 iulie 2026, în Parcul din Piața Renașterii din orașul Telenești, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Festivalului-concurs al obiceiurilor și tradițiilor de vară „Hora Sânzienelor”, organizat de Secția Cultură, Tineret și Sport a Consiliul Raional Telenești, în parteneriat cu Centrul Național de Cultură Tradițională, cu susținerea Ministerului Culturii, prin Programul Național „Acces la cultură”.
Festivalul, structurat în două secțiuni – folclor și bucătărie națională – are drept scop valorificarea obiceiurilor și ritualurilor populare, implicarea tinerei generații în procesul de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, promovarea portului popular și a gastronomiei tradiționale.
În concurs au evoluat 23 de formații folclorice, care au prezentat cântece și dansuri culese din vetrele lor de baștină, precum și reconstituiri artistice ale unor obiceiuri și tradiții de vară: obiceiuri păstorești, claca, curățatul fântânii, alungatul Rusaliilor, secerișul grâului și altele, practicate în perioada dintre sărbătorile Sfântului Gheorghe și Sfintei Marii.
Prestațiile artistice au fost evaluate de un juriu alcătuit din specialiști în domeniul culturii și oameni de artă, care au apreciat autenticitatea repertoriului, măiestria interpretativă, ținuta scenică și originalitatea transpunerii în scenă a tradițiilor populare.
În urma deliberărilor, au fost desemnați următorii laureați:
Premiul Mare
Formația folclorică „Opincuța”, orașul Rezina;
Formația folclorică „Stejărel”, județul Botoșani, România.
Premiul I
Formația folclorică „Vatra”, satul Verejeni, raionul Telenești.
Premiul II
Formația folclorică „Busuioc”, satul Șestaci, raionul Șoldănești.
Premiul III
Formația folclorică „Lozioara”, satul Sărătenii Vechi, raionul Telenești.
Mențiuni au fost acordate formațiilor folclorice „Moștenitorii” din satul Suhuluceni, raionul Telenești, „Liliacul” din satul Căzănești, raionul Telenești, „Busuioc” din orașul Drochia și „Cimpoieș” din satul Brînzenii Noi, raionul Telenești. Toate colectivele au primit din partea organizatorilor premii bănești și diplome de participare.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de recitalul susținut de artiștii emeriți Mariana Dobzeu și Victor Mandalac, care au oferit publicului un buchet de melodii populare cunoscute și îndrăgite.
Vizitatorii au avut ocazia să admire creațiile meșterilor populari, să achiziționeze obiecte utilitare și decorative în cadrul târgului meșterilor populari, desfășurat sub genericul „Păstrăm tradiția neamului nostru”
745842872_3095964890598455_329984845622317445_n (1).jpg
746861797_3095964297265181_3251966880466946002_n (1).jpg
746002301_3096023027259308_3327280235230659595_n (1).jpg
744087865_3095963957265215_8388896426290050249_n (1).jpg
745019824_3095964110598533_942112986416026621_n (1).jpg
744783813_3095964113931866_8549597201535111142_n (1).jpg
743996011_3095964603931817_4758707107385931723_n (1).jpg
746983261_3095964017265209_2036529566322467622_n (1).jpg
744600594_3095964600598484_7972406982510086262_n.jpg