Centrul Național de Cultură Tradițională

Anunț de înscriere la Atelierul „Ouă încondeiate – tehnici şi simboluri uitate”

Centrul Naţional de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial organizează Atelierul „Ouă încondeiate – tehnici şi simboluri uitate”, pe data de 19 aprilie 2024, ora 11:00, în sediul instituţiei, str.M.Eminescu nr. 50. Formator al Atelierului este meşterul popular Angela Don, s. Lalova, r. Rezina. Doritorii de a participa la Atelier se pot înscrie până pe data de 16 aprilie la numărul: 060153979, (Rezneac Corina, specialist principal etnograf al CNCPPCI).
Atelierul are ca scop promovarea străvechiului obicei de a încondeia ouă. Pe lângă alte obiceiuri pascale, încondeierea ouălor este considerată de etnografi una din datinile pascale deosebit de înfloritoare la români, mai ales în nordul Moldovei.
Oul este simbol universal al regenerării şi renaşterii naturii la viaţă, fiind prezent în tradiţia multor popoare. Diversitatea motivelor ornamentale şi a tehnicilor de lucru este impresionantă. Profesorul ieşean Ion H. Ciubotaru subliniază că această tradiţie atinge apogeul la bulgari, români, ucraineni, deşi meşteşugul este atestat în jurul Mediteranei, în Asia şi Africa (vezi Ion H. Ciubotaru, Ouăle de Paşti la români, Iaşi, 2012). În Republica Moldova meşteşugul a fost revitalizat. Tradiţia constă în încondeierea şi ciocnirea ouălor.
Contacte: CNCPPCI, mun. Chișinău, str. M. Eminescu 50, tel. + 373 022 0257