Ultimele articole
Festival-concurs național al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm din sat în sat” ediția a IV-a
14 decembrie 2025
Concert jubiliar „Trei decenii în ritmul tradițiilor”, dedicat celor 30 de ani de activitate a Ansamblului de Dansuri Populare „Strămoșeasca”
30 noiembrie 2025
Seminar metodic „Provocări și oportunități în activitatea formațiilor artistice de amatori”, destinat conducătorilor colectivelor folclorice din raion.
28 noiembrie 2025
Seminar metodico-practic organizat pentru conducătorii caselor de cultură și a formațiilor artistice cu titlul „Model” din municipiu și raion.
27 noiembrie 2025
Denis Gînga
Director generalCentrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial este o instituție publică, având ca fondator Ministerul Culturii al Republicii Moldova, care dispune de autonomie decizională în executarea misiunii sale principale, acționând în cadrul legal national pentru satisfacerea necesităților socioculturale ale țării. Funcția de bază a Centrului o constituie valorificarea patrimoniului cultural național imaterial de expresie orală sub aspect practic-aplicativ.



