Festival-concurs național al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm din sat în sat” ediția a IV-a
„Colindăm din sat în sat”
La 14 decembrie 2025, satul Sofia, raionul Drochia, a găzduit cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs național al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm din sat în sat” – un eveniment de referință pentru patrimoniul cultural național, care a reunit sufletul satului, memoria neamului și bucuria reîntâlnirii cu obiceiurile strămoșești. Prin cântec, port și ritual, Festivalul a contribuit la valorificarea, păstrarea și transmiterea tradițiilor de iarnă din inimă în inimă, din sat în sat.
Manifestarea a fost organizată de Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Direcția Cultură Drochia, Primaria Sofia R-ul Drochia și Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, sub egida Ministerul Culturii al Republicii Moldova.
Obiectivele principale ale evenimentului au vizat:
salvgardarea obiceiului „Colindatul de ceată bărbătească”, element de identitate națională înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO;
valorificarea colindelor tradiționale și revitalizarea colindatului propriu-zis, promovarea portului popular și repertoriului specific datinilor și sărbătorilor de iarnă.
Festivalul a debutat cu mesaje de salut din partea reprezentanților autorităților locale și centrale, parteneri esențiali în organizarea și desfășurarea manifestărilor culturale de anvergură, care au reafirmat angajamentul de a susține constant inițiativele menite să păstreze, să valorifice și să transmită generațiilor viitoare frumusețea și originalitatea valorilor neamului.
Tonul sărbătorii a fost dat de deținătorii trofeului uneia dintre edițiile anterioare – Formația folclorică bărbătească „Mocănașii” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, sub îndrumarea conducătorului artistic Nicolai Arbuz. Ceata de colindători din Lunca Prutului de Jos a dus spiritul sărbătorilor de acasă până în inima diplomației europene, transformând Sediul Consiliului Europei într-un spațiu al tradiției, plin de emoție, culoare și magie, prin colinde, urături și spectaculosul obicei „Capra”.
Cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs, a reunit șase cete de colindători bărbătești și șase formații folclorice mixte din întreaga țară. Aceștia au readus în prim-plan frumusețea colindelor străbune și farmecul urăturilor de Anul Nou. Punctul culminant a fost prestația oaspeților festivalului: Ansamblul de datini și obiceiuri „Valea Uței” din comuna Volovăț, județul Suceava și Ansamblul „Căiuții de la Botoșana”, care au oferit publicului momente unice de trăire și emoție. Prezența lor a fost posibilă datorită implicării personale a domnului Calin Brateanu, director general al Centrului Cultural Bucovina – un împătimit promotor al tezaurului folcloric. Spectatorii i-au întâmpinat cu ropote de aplauze și încântare, bucurându-se din plin de bogăția și diversitatea repertoriului prezentat.
În cadrul evenimentului, participanții și vizitatorii au avut prilejul să admire o expoziție de artă populară, unde meșterii populari și-au expus lucrările realizate cu migală și măiestrie, oferind și posibilitatea achiziționării unor obiecte tradiționale de valoare artistică.
Evoluțiile artistice au fost apreciate de un juriu de specialitate, constituit din:
Silvia Zagoreanu, Maestru în Artă – președintă;
Cristina Turcanu, șefa Direcției Cultură și Turism a Consiliului raional Drochia;
Marina Coptu, specialist principal formații folclorice al CNCPPCI;
Olesea Enachi, specialist principal meșteșuguri;
Gînga Anastas, specialist principal coregraf;
Cristina Godoroja, șefa Arhivei de folclor a CNCPPCI.
Comisia de jurizare a evaluat prestațiile participanților în baza următoarelor criterii: autenticitatea repertoriului; acuratețea interpretării; autenticitatea costumului tradițional de iarnă; naturalețea graiului și omogenitatea grupurilor folclorice.
În urma deliberărilor, au fost acordate următoarele premii:
Secțiunea formații folclorice mixte
Mențiune – Formațiile folclorice „Colinda” din mun. Soroca, cond. art. Valentin Cosciug și „Moștenitorii” (maturi) din mun. Chișinău, cond. art. Valentin Chiper.
Premiul III – Formațiile folclorice „Ciobănaș de la miori” din com. Parcova, r. Edineț, cond. art. Diana și Sergiu Malâi, și „Busuioc moldovenesc” din or. Cimișlia, cond. art. Larisa Pinzari.
Premiul II – Formația folclorică „Moștenitorii” (copii), mun. Chișinău, cond. art. Valentin Chiper.
Premiul I – Formația folclorică ,,Busuioc”, or. Drochia, cond. art. Galina Pavalencu.
Secțiunea cete de colindători (bărbați)
Mențiune – Formațiile folclorice „Balada” din s. Pelinia, r. Drochia, cond. art. Ghenadie Antonovici și „Doina Prutului” din mun. Ungheni, cond. art. Iurie Vizir.
Premiul III – Formația folclorică „Șoimanii” din mun. Chișinău, cond. art. Mihai Starșii.
Premiul II – Formația folclorică „Buciumul” din or. Drochia, cond. art. Alexei Pinzari.
Premiul I – Formația folclorică „Dacii” din s. Todirești, r. Anenii Noi, cond. art. Andrei Bebea.
În posesia Marelui Premiu al festivalului-concurs a intrat Formația folclorică „Haiducii” din or. Rezina, cond. art. Maxim Frunza.
Felicitări tuturor concurenților!
Mulțumiri alese partenerilor media TV Moldova1, Postul De Televiziune Tezaur, BusuiocTV Event și ProTV Chişinău pentru efortul constant și neobosit de a promova patrimoniul cultural imaterial, precum și sponsorului „Radacini Wines” SRL pentru susținerea proiectelor culturale.






















