Centrul Național de Cultură Tradițională

Festivalul național al toboșarilor „Bate toba, lăutare”, ajuns la cea de-a V-a ediție.

Pitoreasca localitate Văleni din Lunca Prutului de Jos a găzduit cea de-a III-a ediție a evenimentului cultural de amploare „TobaFest”, transformându-se, timp de două zile, într-un veritabil centru al folclorului din sudul țării.
În cadrul acestui proiect, pe data de 24 mai, s-a desfășurat Festivalul național al toboșarilor „Bate toba, lăutare”, ajuns la cea de-a V-a ediție. Lansat în anul 2017, festivalul a devenit, în timp, o componentă importantă a conceptului cultural „TobaFest”, crescând de la an la an și reunind tot mai mulți păstrători ai acestei valoroase tradiții.
Organizat de Centrul Național de Cultură Tradițională, în colaborare cu Primăria satului Văleni și Secția Cultură Cahul, festivalul a reunit interpreți, ansambluri artistice, meșteri populari și iubitori ai tradițiilor, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii și spiritului popular.
În acest an, pe scenă au evoluat 15 toboșari din regiunea de sud a țării, fiecare cu un stil interpretativ aparte și plin de personalitate, ilustrând frumusețea artei muzicale transmise din generație în generație. Aceștia au fost acompaniați de „Taraf de Chișinău”, condus de violonistul Marin Bunea, care a oferit publicului un repertoriu specific zonei și o energie deosebită.
Pe parcursul celor două zile, publicul s-a bucurat de o atmosferă caldă și plină de voie bună, în care ritmul tobei, dansul și cântecul au unit oameni de toate vârstele. Participanții au fost distinși cu diplome și premii simbolice de încurajare, iar aplauzele spectatorilor au confirmat, încă o dată, că tradițiile rămân vii atunci când sunt păstrate și transmise mai departe cu pasiune și dăruire.
707647142_3045699232291688_8993399215015433517_n.jpg
707414928_3045700378958240_707573483439803884_n.jpg
707393577_3045699015625043_6235626006486472373_n.jpg
707370460_3045696615625283_2540577175974391738_n.jpg
706760307_3045696655625279_7138007408220572386_n.jpg
706417437_3045698528958425_1576708918207455309_n.jpg
706474323_3045698712291740_3895276701588912532_n.jpg