Centrul Național de Cultură Tradițională

Festivalul „La Poalele Țiglei” ediția a XVIII-a

Curtea Muzeului Raional de Istorie și Etnografie „Anatol Candu” din satul Văsieni, raionul Ialoveni, a găzduit astăzi cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „La Poalele Țiglei”. Evenimentul, finanțat în acest an prin intermediul Programului Național „Acces la Cultură”, a adunat laolaltă meșteri populari, formații folclorice, ansambluri de dans popular, precum și întreaga comunitate a localității.
Participanții au venit îmbrăcați în portul popular specific vetrei folclorice pe care au reprezentat-o, aducând totodată bucate tradiționale, covoare, prosoape și alte elemente de patrimoniu, etalate cu grijă în cadrul expoziției tematice. Festivalul a debutat cu parada portului popular, la care au participat atât organizatorii, cât și oficialii invitați.
Domnul Vladimir Vornic, secretar de stat al Ministerului Culturii, împreună cu domnul Denis Gînga, director general al CNCPPCI, au subliniat importanța organizării unor asemenea manifestări la nivel local, acestea fiind o oportunitate de promovare și revitalizare a elementelor de patrimoniu, dar și un mod esențial de transmitere a valorilor către tânăra generație.
De asemenea, doamna Diana Candu, inițiatoarea proiectului, și domnul Sergiu Candu, primarul localității, au menționat cât de binevenită a fost finanțarea evenimentului prin intermediul Programului Național „Acces la Cultură”, subliniind faptul că, în lipsa resurselor financiare, Festivalul risca să nu mai fie desfășurat.
Felicităm organizatorii, participanții și întreaga comunitate a satului Văsieni pentru implicare și pentru contribuția adusă la păstrarea și promovarea valorilor noastre culturale autentice.
 
540457948_2770934953101452_4341660554470423246_n.jpg
540276489_2770935123101435_91009755822110355_n.jpg
539476861_2770934956434785_9045253029160389870_n.jpg
541402226_2770935156434765_3932290113815788711_n.jpg